Elogiu diversității lingvistice
Condiția umană
Planeta noastră are mai mult de 7 miliarde de locuitori care vorbesc între 6 000 și
7 000 de limbi diferite. Unele sunt vorbite de sute de milioane de persoane – este cazul englezei sau chinezei – dar majoritatea nu au decât câteva mii, chiar un număr minim de vorbitori. De fapt, 96% dintre limbile lumii sunt vorbite de doar 4% din populația globului. Europenii au adesea impresia că se vorbește un număr excepțional de limbi pe continentul lor, mai ales în comparație cu America de Nord sau cu Australia. Totuși, doar 3 % din total (în jur de 225) sunt limbi europene. Majoritatea limbilor lumii sunt vorbite într-o zonă întinsă de o parte și de alta a Ecuatorului – în Asia de Sud-Est, în India, în Africa și în America de Sud. Un mare număr de Europeni cred, dimpotrivă, că monolingvismul este condiția naturală la om. Totuși, mai mult de jumătate din populația mondială este bilingvă, într-un anumit grad, și un mare număr de indivizi sunt plurilingvi. Monolingvismul este așadar departe de a fi "normă". Din ce în ce mai mult, diversitatea limbilor și culturilor este considerată ca o bogăție, ca și biodiversitatea, în mediul natural. Fiecare limbă are modul său de a percepe lumea și este produsul istoriei proprii. Toate limbile au identitatea și valoarea lor și toate au o pertinență egală ca și mod de exprimare pentru persoanele care le vorbesc. Noi știm, grație comparațiilor între viteza de învățare a vorbirii la copii, că nicio limbă nu este intrinsec mai dificil de învățat decât o alta.
Structura limbii
Limba este un sistem arbitrar de sunete și simboluri utilizat de un grup de persoane pentru a comunica între ele, a exprima o identitate culturală, a menține relații sociale sau ca o sursă de bucurie (opere literare, de exemplu). Limbile diferă prin sonorități, gramatică, vocabular și structura discursului, dar toate sunt entități extrem de complexe. Numărul de foneme – vocale și consoane – variază în funcție de fiecare limbă, de la mai puțin de douăsprezece până la aproximativ o sută. Limbile europene se situează într-o medie cuprinsă între aproximativ 25 de foneme (de exemplu, spaniola) până la mai mult de 60 (ca irlandeza). Alfabetele transcriu aceste sunete cu mai mult sau mai puțină precizie: anumite ortografii (de exemplu galeza) sunt foarte "fonetice", altele (precum engleza) mult mai puțin. În plan gramatical, fiecare limbă comportă mii de moduri de formare a cuvintelor și de construcție a frazelor. Fiecare are un vocabular foarte vast pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor; în cazul limbilor europene, unde vocabularul științific și tehnic este foarte bogat, lexicul poate atinge mai multe sute de mii de cuvinte și de locuțiuni. Fiecare vorbitor nu știe și nu utilizează decât o fracțiune din lexicul total al unei limbi. O persoană cultivată poate avea un vocabular activ de 50 000 de cuvinte, și un vocabular pasiv – cuvintele inclusive dar și cele neutilizate – mult mai vast. În conversațiile de zi cu zi, ne folosim adesea de un număr restrâns de cuvinte cu o foarte mare frecvență. Se estimează că la vârsta de 21 de ani, o persoană a pronunțat deja în jur de 50 de milioane de cuvinte. Limbile și culturile sunt vii și evoluează fără încetare. Oamenii se influențează unii pe alții prin modul lor de a vorbi și de a scrie. Noile media, precum Internetul, oferă limbilor noi posibilități de dezvoltare. Limbile sunt în contact între ele și astfel exercită influențe mutuale în diverse moduri, în special prin împrumuturi. Engleza, de exemplu, a împrumutat cuvinte de la mai mult de 350 de limbi de-a lungul secolelor; astăzi, limbile europene împrumută la rândul lor numeroși termeni din limba engleză.
Dobândirea limbajului
Învățarea limbii materne se face în mod esențial în cursul primilor cinci ani de viață ai copilului, dar dobândirea anumitor aspecte (în special vocabularul) se continuă toată viața. În primul an, copilul produce sunetele de la care se vor crea structuri ale ritmului și intonației, apoi vocalele și consoanele. Spre vârsta de un an apar primele cuvinte inteligibile. În al doilea an, copilul articulează combinații de două cuvinte, apoi de trei și patru cuvinte. La trei sau patru ani, el formează fraze din ce în ce mai lungi și complexe. Vocabularul trece de la aproximativ 50 de cuvinte active la 18 luni la mai multe mii la vârsta de cinci ani. Limba maternă este în general considerată ca "prima limbă" pe care o învață un individ. Este cea pe care el o cunoaște cel mai bine, pe care o utilizează cel mai mult sau cu care se identifică. Anumite persoane bilingve au învățat două limbi în același timp și într-un mod atât de restrâns încât le este imposibil să spună care este "prima" sau "a doua" lor limbă. Dar distincția este în general clară, deoarece învățarea celei de a doua sau celei de a treia limbi se face la școală sau mai târziu în viață. Nu există limită de vârstă pentru a învăța o altă limbă. Bilingvismul este un fenomen complex. Un mit foarte răspândit este că o persoană bilingvă posedă cele două limbi la egalitate; în realitate, este rar să existe un echilibru între cele două. De asemenea, persoanele bilingve nu au aceleași competențe, deoarece există multiple forme de bilingvism. Anumite persoane se exprimă în amândouă limbile ca și vorbitoare de limbă maternă, altele au un puternic accent străin în una din cele două. Unii citesc perfect în ambele limbi, alții într-una singură. Alții preferă să scrie într-o limbă, dar nu știu decât să vorbească în cealaltă. Bilingvismul aduce tot felul de avantaje: favorizează învățarea altor limbi; într-un anume mod, cunoașterea unei a doua limbi facilitează învățarea unei a treia limbi. Persoanele bilingve pot, de asemenea, să aibă anumite avantaje din punct de vedere al gândirii. A fost demonstrat, astfel, că persoanele bilingve progresează mai rapid decât cele monolingve la începutul dezvoltării cognitive și că sunt, din multe puncte de vedere, mai creative în competențele lor lingvistice. Persoanele bilingve au marele avantaj de a putea comunica cu un mai mare număr de persoane. Ele pot să trăiască în profunzime două culturi, chiar mai mult, comunică mai bine cu alte culturi și sunt capabile să depășească bariere culturale și să construiască punți culturale. Au un avantaj economic deoarece au mai multe oportunități pe piața muncii. De asemenea, este recunoscut faptul că întreprinderile multilingve sunt pe o poziție competitivă mai bună decât altele (monolingve).
Familii de limbi
Limbile sunt legate unele de altele ca membrii unei aceleeași familii. Majoritatea limbilor din Europa au o aceeași origine numită indoeuropeană. Ele se regrupează în mai multe familii mari înglobând majoritatea vorbitorilor: limbile germanice, romanice și slave. Familia limbilor germanice are o ramură nordică ce cuprinde daneza, norvegiana, suedeza, islandeza și feroeza și o ramură occidentală ce cuprinde germana, neerlandeza, frizona, engleza și idiș. Familia limbilor romanice reunește româna, italiana, corsicana, spaniola, portugheza, catalana, occitana, franceza, romanșa, ladina și sarda. În schimb, rusa, ucraineana, bielorusa, poloneza, soraba, ceha, slovaca, slovena, sârba, croata, macedoneana și bulgara sunt limbi slave. Familia celtică cuprinde irlandeza, gaelica din Scoția, galeza și bretona, și se observă mișcări de renaștere a limbii cornice și a limbii manx. Letona și lituaniana aparțin familiei limbilor baltice. Greaca, albaneza și armeniana constituie fiecare o familie distinctă cuprinzând un singur membru. Limba bască este o excepție; într-adevăr, este o limbă non indo-europeană și a cărei origine este necunoscută. De altfel, mai multe familii de limbi non indoeuroopene au fundament în Europa. În Nord, limbile uraliene sunt reprezentate de finlandeză, estoniană, maghiară, mai multe limbi sami și alte limbi mai mici vorbite în partea nordică a Rusiei, precum ingriana sau kareliana. În Sud-Est, avem reprezentanți ai familiei altaice, în special turca și azera. Familia caucaziană, vorbită într-o zonă relativ compactă între marea Neagră și marea Caspică, cuprinde vreo patruzeci de limbi, dintre care georgiana și abkhaza. Familia afro-asiatică înglobează malteza, ebraica și berbera. Toate aceste limbi utilizează un mic număr de alfabete. Majoritatea limbilor au adoptat alfabetul latin (sau roman). Rusa și anumite alte limbi slave utilizează alfabetul chirilic. Greaca, idiș, armeana și georgiana au propria lor grafie. Printre limbile non europene utilizate mult pe teritoriul european, cităm araba, chineza și hindi, fiecare cu scrierea lor.
Limbile din Europa
Conform estimărilor, ar fi în jur de 225 limbi autohtone încă vorbite. Cele mai vorbite cinci limbi în Europa, ca și limbi materne, sunt rusa, germana, engleza, franceza și italiana. Dar majoritatea țărilor europene posedă mai multe limbi. Excepțiile privesc micile state precum Liechtenstein sau Sfântul-Scaun (Vatican), dar chiar și în aceste țări, utilizarea unei a doua limbi este frecventă. Cele 49 de state care aparțin Convenției culturale europene au 41 de limbi naționale sau oficiale, și un mare număr acordă un statut special altor limbi. Majoritatea țărilor posedă în mod tradițional un anumit număr de limbi regionale sau minoritare. Din acest punct de vedere, Federația Rusă conduce de departe cu 130 până la 200 de limbi după diverse criterii. Anumite limbi regionale sau minoritare au obținut un statut oficial. Este cazul limbilor bască, catalană și galiciană în regiunile Spaniei unde sunt vorbite. Galeza este o limbă protejată în Regatul Unit, ca și frizona în Țările de Jos și limbile sami în Norvegia, Suedia și Finlanda. Primind imigranți și refugiați din lumea întreagă, Europa a devenit un continent din ce în ce mai multilingv. La Londra, de exemplu, mai mult de 300 de limbi materne sunt vorbite în familii acasă. În majoritatea altor mari orașe, în special în Europa occidentală, numărăm cu ușurință de la 100 la 200 de limbi materne vorbite în mediul școlar. Limbile cele mai obișnuite sunt araba, berbera, turca, kurda, hindusa, punjaba și chineza. Cu toate acestea, un mare număr dintre aceste limbi sunt vorbite de mici minorități și viitorul lor este amenințat. A interacțiunea pe cale orală zilnic între părinți și copii este fundamental pentru supraviețuirea unei limbi. De-a lungul acestui secol, estimează anumiți experți, cel puțin o jumătate din limbile lumii vor fi încetat să existe. În intervalul dintre două generații, o limbă poate să dispară în întregime dacă nu este transmisă copiilor. Multiple motive pot să explice dispariția unei limbi: distrugerea fizică a unei comunități sau a habitatului său (după o epidemie sau o catastrofă naturală), antagonismul activ al grupurilor politice și – este cauza cea mai frecventă – dominația economică și culturală de către limbi mai puternice și mai prestigioase. În toate cazurile, omenirea este cea care pierde o parte din bogăția sa. Consiliul Europei a creat două instrumente internaționale importante, intrate în vigoare în 1998. Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare este în vigoare în 22* de state. Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, care conține anumite dispoziții pentru limbile minoritare, a fost adoptată de 39* de state. Aceste tratate sunt importante pentru protecția și promovarea bogăției lingvistice în Europa (* ratificări în 2007). În acest debut de secol XXI, toți cetățenii europeni trăiesc într-un mediu multilingv. În viața lor cotidiană, se confruntă cu numeroase limbi vorbite în autobuz sau tren, auzite la televizor sau la radio, citite în ziare sau în instrucțiunile de utilizare. Este necesar să îmbunătățim cunoașterea și înțelegerea diversității limbilor din Europa și a factorilor care influențează supraviețuirea și dezvoltarea lor. Este necesar să suscităm o curiozitate și un interes crescut pentru limbi. Este necesar să încurajăm un climat de toleranță lingvistică în interiorul națiunilor și între ele. Acestea au fost câteva din obiectivele Anului European al Limbilor 2001 (AEL), organizat de către Consiliul Europei și de Uniunea Europeană. Astfel, Ziua Europeană a Limbilor, declarată de către Comitetul de Miniștrii al Consiliul Europei la finalul AEL, este celebrată în fiecare an pe 26 septembrie, obiectivele sale fiind similare.